Feeria iubirii

Feeria iubirii

Eu stau pe Lună de un veac.

Nu pot coborî să te sorb
şi nu pot coborî să te adorm
căci aripile mi-au căzut pe lângă trup
grele mormânt.

Te-aştept pe Lună de un veac
să vii zburând a zori de zi
învăluit în taină dragă, în blestemul meu.

Să te plouă flori de lut, să-mi răsai în asfinţit
când ar fi pe înserat, în ceasul de parafină
să te-aprinzi ca o lumină
într-un alb, albastru pal, roz, violet şi roşu de chihlimbar.

Peste nori în ora împietrită, în disperarea chinuită
vino, floarea mea de lut!
Oriunde mergi să-ţi cearnă cerul flori,
oriunde aştepţi să-ţi prindă focul hori,
să-ţi crape printre raze, printre tine, lutul
melancoliei tale să-i mângâi descântul.

În timp ce îţi aştern covor de flori
muritoarele să te privească,rătăcitoare feerie,
cu o sfântă adorare, ca pe-o nobilă visare.

Eu plâng pe Lună de un veac...
Să te plouă flori de lut,să-mi răsai în asfinţit.
Când ar fi pe înseratn în ceasul de parafină
să te-aprinzi ca o lumină...

Cântec de dor al luminii, te-aştept pe Lună de un veac...